Despre mine

Fotografia mea
Bucuresti, Romania
I am what I shoot.

joi, 11 noiembrie 2010

Timpul

    Trăiești de mii de ori senzația opririi timpului atunci când privești în gol.Da, suntem capabili sa oprim timpul, suntem capabili să spunem stop, dar mai mult de-atât, suntem capabili sa călătorim în timp. 

    Am călătorit în vagonul amintirilor spre destinația Trecut.Văd momente unice, văd persoane ce nu mai sunt, dar totuși ele se află închise undeva în mine.Trăiesc sentimente care încă îmi zbuciumă sufletul.



Prima prietenie adevărată, primul ursuleț de pluș,  prima notă bună, prima notă proastă, prima carte citită în totalitate, primul cadou de Crăciun, prima pierdere a unei persoane dragi, primul aparat foto, primul întâlnire, primul sărut,  prima dezamăgire, prima țigară, prima excursie, primul telefon , prima discuție pe messenger, prima zi de liceu , primul semestru cu noii colegi, prima compunere despre filozofia dragostei, prima zi din vacanță și muuulte altele.

    E târziu, plec.Mă trezesc în Prezent.Profesoara țipă că cică ar fi gălăgie.Toată lumea e nervoasă.El îmi dă un mesaj.Zâmbesc.Îi trimit unul înapoi și mă pregătesc de o altă destinație.


    Vagonul viselor mă duce spre Viitor.Am păcălit iar timpul.Sunt eu și el în cadrul principal.Nu există stres.Față de trecut, prima/primul/primele  sunt înlocuite de următoarea/următorul/următoarele.Multe noțiuni renasc pentru ca au această posibilitate oferită de stația asta minunată.Am tot dreptul să visez și să lupt pentru vise pentru a nu cădea în amăgire.Timpul încearcă să mă deruteze, să mă păcălească.Se luptă cu mine și pentru a-l învinge, trebuie să mă mențin...

duminică, 10 octombrie 2010

A iubi nu are timp

E o poveste ce-o traim?Am fost iubiti, raniti si orbiti sa ne putem vedea... sa vedem ca eu te-am iubit inca din prima clipa cand m-ai privit si mi-ai sarutat crestetul, ca tu m-ai iubit cand ti-am zambit si ti-am mangaiat fata cu o atingere delicata.M-ai vazut ca fiind o floare, cu toate ca eram o buruiana uscatita de frig.Te-am vazut ca un inger, cu toate ca esti un demon in cautare de pasiune.Te-am iubit de-atunci de cand m-ai strans in brate, negandindu-te cat de firava sunt.M-ai strans ca si cand ti-ar fi fost frica sa ma pierzi.Mai stii?Te-am iubit.

Te-am iubit... si vei intreba daca inca te iubesc. De ce am scris la trecut? Pentru ca pasiunea care arde in mine a fost demult aprinsa.Si da, inca te iubesc.Suflet naiv, te voi iubi in continuare pentru ca verbul a iubi nu are timp.Sentimentul acesta copilaresc din inima mea nu cunoaste aceasta notiune, e constant. Cat despre tine ... stiu ca ma iubesti si tu fara a putea plasa acest sentiment unui timp.



 
Travis - Love Will Come Through
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Tectonica sentimentelor

-Ăă, ştiu de undeva nişte lucruri care m-au ajutat să-mi dau seama ce se întâmplă cu noi...
-Şi anume?
-Este vorba despre tectonica sentimentelor.Există în noi nişte plăci care se ciocnesc. Uneori ne simţim imediat, iar altele produc ... cutremure( în cazul nostru) pe care le constatăm aşa de târziu!
-E bine că la un moment dat le simţim.
-Da, asta am trăit şi noi... 
-E atât de ciudat. În mine s-a pornit un cutremur şi am nevoie de tine.Te vreau, Andra!
-Aşteptam să spui asta. Şi eu, Ştefan!




Elina:„Toţi bărbaţii sunt mincinoşi, schimbători, falşi, palavragii, ipocriţi, orgolioşi şi laşi, demni de dispreţ şi robiţi simţurilor; toate femeile sunt perfide, artificiale, vanitoase, curioase şi depravate; lumea nu este decât o cloacă fără de fund, unde focile cele mai informe se caţără şi se tăvălesc pe munţi de noroi; dar există pe lume un lucru sfânt şi sublim: unirea a două dintre aceste fiinţe atât de imperfecte şi de groaznice. În dragoste suntem adesea înşelaţi, adesea răniţi şi adesea nefericiţi: dar iubim şi, când suntem pe marginea mormântului, întoarcem capul ca să privim înapoi şi ne spunem: Am suferit adeseori, m-am înşelat câteodată, dar am iubit. Eu sunt cel ce a trăit, şi nu o fiinţă artificială, creată de orgoliul şi de plictiseala mea. Am iubit.” 




duminică, 19 septembrie 2010



1.

Testament

    Subsemnata Bonnie Webbert, proprietar al acestei rulote a circului nomad Carnaval du Freak, in deplinatatea facultatilor mintale doresc sa imi exprim ultimele dorinte prin aceasta foaie:
    I.Averea mea nu este una imensa, dar voi dona cei $38,256 pentru imbunatatirea centrelor psihiatrice din California.(banii ii gasiti sub saltea)
    II.In primul sertar al sifonierului se afla jurnalul meu care reprezinta mai mult un roman biografic despre viata celei mai curajoase femei.Doresc a fi publicat, pentru ca intreaga lume sa-i cunoasca povestea si durerea pe care a purtat-o de la inceputul Noii Intelegeri pana la sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial.
    III. Vreau ca toti sa se simta liberi sa ma judece, chiar de sunt moarta.

    Cu acest act inca nelegalizat, imi inchei o durere insuportabila.Cu aceast act, imi eliberez propriile remuscari, care nu mi-au dat pace pana sa pot dezvaui adevarul despre moartea ei, care se afla in acele pagini de jurnal.
Mentionez ca venirea ei aici, la Carnaval du Freak, m-a impins sa scriu.
    Va rog sa binevoiti a-mi indeplini ultimele dorinte pentru ca viata mea banala sa capete un rost.
Data,                                               Semnatura,
Iulie 30, 1987                                                BonnieW.

           




Bonnie s-a ridicat de la masă şi s-a aşezat pe pat, inspirând cu putere ca şi când ar fi vrut să acumuleze suficient oxigen pentru a respira câteva minute în plus.Nu era greu de ghicit la cine se gândea.A întins mâna pe noptieră şi a luat o fotografie înrămată cu ea şi încă o femeie.Privirea ei era captată , probabil, într-o nostalgie pe care numai ea o putea înţelege.După un minut în care a studiat aceeaşi fotografie,s-a ridicat şi s-a îndreptat spre oglindă, nedesprinzându-se de poză.Odată ajunsă în faţa oglinzii, se  uită de nenumărate rânduri ba la fotografie, ba în oglindă. În ciuda vârstei de şaizeci şi şapte de ani, Bonnie arăta încă tânără.Nu a lăsat ca timpul să-şi pună amprenta pe ce iubea cel mai mult.În următoarele minute, a simţit o oarecare dificultate a respiraţiei împreună cu bătăi neregulate ale inimii şi a putut vedea o coloraţie vânătă a buzelor şi a lobului urechilor.Ştia că este un semn ce prevesteşte stopul cardio-respirator, deasemenea mai ştia şi că dacă nu intervine nimeni în maxim cinci - zece minute de la pierderea conştienţei, duce la deces.Dar Bonnie, bineînţeles, vroia să moară şi nu vroia să controleze ritmul bătăilor inimii prin autosugestie.Aşa că a luat testamentul, l-a pus în plic , dar nu a mai avut timp să îl sigileze.S-a prăbuşit. Privirea îi era orientată sus.Inima i-a cedat. Sângele nu mai era pompat în corp.Pulsul nu mai exista.Îşi pierdea conştienţa şi nu mai respira.
            Între timp,Bonnie se afla într-un tunel.Pereţii erau acoperiţi în totalitate de oglinzi.Pe masură ce înainta, în faţa fiecărei oglinzi ea se afla într-un anumit moment din viaţa ei.Era ca şi cum viaţa ei se repeta, doar că rămânea în permanenţă tânără.Se repetau imaginile în care ea aducea zâmbetul fiecărui bărbat atunci când se dezbrăca sau atunci când era în caravana Lyubei şi îi citea în cărţi, atunci când le-a împăcat pe Nadya şi Danya, chiar
şi când i-a tratat febra musculara lui Andy.Momentele din oglinzi erau în ordine cronologică.Momentele de mai sus erau antebelice.Au urmat cele interbelice, ziua în care Lyuba i-a citit în cărţi şi ziua în care o nou venită i-a schimbat viaţa.Şi-a retrăit cei 67 de ani în câteva minute.
            A ajuns la capătul tunelului şi a ieşit pe un câmp plin cu maci.A fost izbită de o imagine pe care nu a mai văzut-o niciodată, complet nepământească.În faţa ei se afla însuşi Paradisul, unde armonia dintre culori te lăsa fără suflare.Uitându-se înapoi, Bonnie a constatat că tunelul a dispărut şi nu a mai rămas nimic, însă priveliştea a încântat-o enorm.Norii atingeau pământul, soarele era atât de aproape şi totuşi nu ardea nimic cu razele lui.De undeva s-a zărit o siluetă familiară, un corp suplu, o talie de viespe, un păr lung şi creţ şi o strălucire dumnezeiască.
             În următoarea clipă, era în faţa lui Bonnie.Era prietena şi în acelaşi timp şi victima ei.Era aproape neschimbată, palidă  şi acest lucru o făcea să arate într-un fel inuman de frumoasă.
"Bună, Bonnie! Îmi pare bine să ne revedem." în timp ce zâmbetul i s-a prelins pe acea faţă perfectă."Anişka, e posibil?", i-a întins mâna."Ia-mă de mână şi rămâi cu mine!"

vineri, 10 septembrie 2010

Când o femeie iubeşte

Când o femeie iubeşte, ea iubeşte sincer.
Când ea iubeşte, ea îl face să vadă într-o altă manieră cerul cu norii lui senini şi noaptea cu ale ei stele pe post de felinare pentru îndrăgostiţi.
Ea îl ghidează spre pasiune, îl desfată cu fiecare sărut şi îl face să adore fiecare fior ce îi mângâie şira spinării.
Ea îl aduce în starea de a fi înfometat de dragostea ei şi îl hrăneşte cu prezenţa şi înţelegerea ei.Ea îi dăruieşte totul şi el se simte cel mai norocos bărbat din lume.
Fiecare părticică a corpului ei îi aparţine lui în întregime,fiecare părticică este sărutată de el şi fiecare orgasm e considerat de el ca o încântare adusă ei, zeiţa pe care nu încetează a o venera.
Ea îl acceptă înapoi, indiferent de câte ori i-a frânt inima şi e gata să-l iubească iar, şi el realizează că ea este unica care i-a dăruit lucruri pe care altele nu le-ar putea acoperi oricât ar încerca.
Ea îl duce spre o altă lume, o lume doar a lor, unde se pot iubi şi pot trăi fericiţi ca într-un basm.Ea îl face să realizeze că...

Atunci când o femeie iubeşte, ea iubeşte sincer.


duminică, 29 august 2010

Little poem

Elements

I still remember... the oasis with its desert, the mountain with its pines
The sea with its tranquility, the hills with its mines...
The shadow with its forms, the rose with its thorns
The mentality with its conceptions,the love with her opposite directions...

miercuri, 25 august 2010

Unsprezece minute

Citind Unsprezece minute de Paulo Coelho, mi-a atras atenţia cel mai mult  ( printre multe altele ) , o întrebare: 
Să te îndepărtezi de pasiune sau să i te abandonezi orbeşte --- care dintre aceste două                                    atitudini e cea mai puţin distructivă?



Răspunsuri cu argumente bine întemeiate?

luni, 9 august 2010

1.

 1.

Încă mai îmi amintesc acea zi.
1 septembrie 1939.Eu şi Lyuba stăteam în caravana ei, ca să-mi citească în cărţi.Pentru toţi era o mare frică intrarea în război.Gramofonul cânta afară de unul singur „Brother, can you spare a dime?”.
Carnaval du Freak era cel mai popular carnaval nomad din America de Nord, având ca ţel să trezească oamenii din monotonia acelor vremuri şi să îi facă să uite de grijile războiului.De altfel, nu numai asta îl făcea special.Semnificaţia numelui.Eram toţi sau aproape toţi nişte ciudăţenii ale naturii.Fiecare din noi avea un dar unic, nişte abilităţi imposibile pentru alţii.
Prima în lista ciudaţilor şi cea mai celebra: Femeia cu barbă.Brianna, o irlandeză pur sânge.A venit pentru a-şi face un viitor strălucit la Carnaval du Freak.Fata cu solzi, Amber.Gemenele siameze,Danya şi Nadya.Omul gigant,Edric.Omul cu trei picioare,Andy.Omul cu mâinile-cleşti, Gilbert.Şi lista continuă, pentru că majoritatea ciudaţilor din lume respinşi de societate au venit aici.Suntem şi normali.De exemplu, fraţii Iovanitski, care sunt oameni normali, chelioşi, cu burta mare şi clovni.Sau ghicitoarea noastră, Lyuba.Sau chiar eu, o dansatoare care încearcă să atragă bărbaţii, ei fiind cei mai dispuşi să dea oricât pentru a mă vedea goală.

Aveam impresia că acele cărţi de tarot din mâna Lyubei levitează când le amestecă.Mi-a dat pachetul să îl tai şi apoi punând cărţile la loc, a aşezat pe masă primele şase cărţi întoarse.A întors-o pe prima.
-Temperanţă.Prima carte exprimă starea ta.Simţi nevoia de armonie şi echilibru în viaţa ta.Dacă ai trecut prin stări care te-au tulburat, cum ar fi despărţiri sau probleme financiare, pacea nu va ezita să apară.
    Întoarce următoarea carte.
-Carul de război.A doua carte reprezintă ceea ce ai vrea în momentul de faţă.Ceea ce vrei tu cel mai mult este succesul.Să câştigi şi să nu te laşi învinsă.Eşti norocoasă şi hotărâtă în orice privinţă, sau dacă consideri că nu ai succes îndeajuns, nu-ţi face griji că-l vei avea.Ăsta este un moment prielnic pentru a putea face călătorii sau schimbări.
Următoarea carte reprezintă frica ta.Diavolul.Aici exprimă faptul că îţi e frică ca lucrurile sa iasa de sub control sau să ia o altă întorsătură.E o pasiunea, care te atrage în continuu, iar tu nu te poţi opri.Orice pasiune ar fi, nu este potrivită pentru tine, afacerile cu bani sunt prea bune pentru a fi adevărate, sau orice fel de tentaţie.Dacă te simţi slăbită sau nu ai încredere în ceea ce faci, să nu ai foarte multă încredere.Dar nu uita, nu e prea târziu pentru a schimba asta!

    Ridică încet cartea şi faţa ei se tulbură dintr-o dată.
-Doamne Sfinte!
-Ce s-a întâmplat?m-am panicat.Întoarce-o şi spune-mi!
-A patra carte este Moartea.Ceea ce ţi se rezervă este o perioadă pentru sfârşituri şi începuturi noi, care reprezintă o mare transformare în viaţa ta.În timp ce ar putea fi dureros sau dificil, vei reuşi să faci faţă.A cincea carte reprezintă ceea ce se va întâmpla împotriva ta. Bufonul. Trebuie să te fereşti de decizii impetuase şi impulsive, pentru că te pot costa.Analizează-ţi cunoştiinţele şi experienţa, probabil deciziile pot fi naive şi imature, lucru care îţi poate afecta dorinţele curente.Iar a şasea carte...este rezultatul.Spânzuratul.Vei ştii în timp ce decizie să faci în legătură cu cineva sau un lucru anume.Este timpul când viaţa ta trece de la o fază la alta.Poate fi o alegere dificilă, iar sacrificiul de sine nu este niciodată uşor, dar dacă vei căuta adevărul şi vei încerca să nu fii materialistă , totul se va întoarce în favoarea ta.
-Îţi mulţumesc!O să fiu atentă în toate privinţele.Doar e în joc viitorul meu, nu?
    A dat din cap în semn de aprobare şi m-a condus până afară.Ştiam că în momentul în care a văzut a patra carte a avut o viziune.

vineri, 30 iulie 2010

Presimteam ca se va intampla ceva magic.Tin minte ca eram undeva sus si pluteam datorita muzicii.
Si stateam sa o comentam ca doi copii pe tipa care venea la auzul clopotelului.
Eu... eu nu aveam de gand sa fac primul pas si imi ziceam "Doamne, dar ce asteapta atat?".Nerabdarea si dorinta mea au fost satisfacute la putin timp dupa.

Buzele lui se plimbau pe gatul meu, iar fiecare sarut imi dadea fiori pe sira spinarii.As fi vrut sa nu inceteze.
Buzele lui erau atat de moi, incat pentru gatul meu era o desfatare fara margini.



Am ramas doar noi doi asteptand metroul de la Eroilor spre Basarab.El a facut primul pas.Eu trebuia sa-l fac pe al doilea intr-un moment potrivit.Am ras,ne-am simtit bine, iar cele 5 minute de asteptat ale metroului ce avea sa ma aduca acasa au trecut repede.

S-au vazut niste lumini.Venea metroul.Nu stiam ce sa fac, asa ca m-am apropiat de el, l-am sarutat langa buze, apoi am trecut usor pe ele.A fost un impuls.Buzele mele parca nu mai vroiau sa se desprinda de ale lui.Am pierdut metroul.

Panica!

Eu l-am sunat pe tata sa ii zic ca am pierdut metroul.Nu simteam nicio vina pentru asta si as mai fi stat ore intregi.
A fost un gest, poate copilaresc.Inca 5 minute, discutii ... . Vine metroul. Un sarut. Buzele lui le prind pe ale mele .Limba mea ii atinge usor buzele... . Metroul s-a oprit in statie si ne-am desprins unul de celalalt.

Si am plecat amandoi ...

vineri, 23 iulie 2010

Johnattan si Emily


Redd  s-a urcat în maşina ei şi a căzut pe gânduri.Faptul că o sunase probabil a fost o greşeală.Sau poate nu a fost o greşeală.În orice caz, ei doi au avut un trecut special.În spatele lor se afla o poveste unde se găseau întâi doi copii, Johnny şi Ellie.Au copilărit împreună şi apoi şi-au creat o adolescenţă deosebită.Jocul lor preferat era „De-a V-aţi Ascunselea”, dar ei nici n-au realizat că de fapt acest joc popular şi simplu, i-a ţinut împreună de-a lungul anilor.Jocul a constat în plecări consecutive, lăsând indicii, pentru ca apoi să se găsească, să se iubească şi să repornească căutarea.După  ce au terminat liceul, evident nu mai existau Johnny şi Ellie, ci J. şi Em.
Într-o dimineaţă, J. s-a îndreptat spre apartamentul lui Em., după rutina zilnică ce o avea cu Beast, un rottweiller loial şi aparent cu caracter uman.Ajuns acolo, Redd se găseşte singur într-un apartament uriaş, nemobilat,doar cu un bilet.


-    Drace!Până la Gull Lake?Tocmai Minnesota şi-a găsit?

Johnattan înjura întruna, ţinându-şi mâinile la tâmple.Drumul dintre Manhattan, Kansas şi  East Gull Lake, Minnesota măsura aproximativ 520 de mile, ceea ce îi dădea răgaz să facă rost de bani pentru drumul  până acolo şi să-l lase pe Beast în grija cuiva de încredere.Dar Johnattan a fost acolo.La ora 7 a fost la Gull Lake şi s-au întâlnit.După ce a căzut seara, s-au cazat la modestul hotel Grand View Lodge care era în apropiere. Cum au ajuns la hotel, li s-a oferit o cameră cu pat dublu, au luat cheile, au cinat la lumina lumânării şi au discutat până la miezul nopţii.
-    Eşti nebună!
-    Şi să ghicesc: ai alergat aproape 836 de km pentru o nebună?
-    Da, să fiu al naibii!
-    Ce prost ar mai face asta?
-    Unul îndrăgostit.
-    Şi de cine eşti îndrăgostit?
-    De o nebună pe care o iubesc şi îmi vine să sar acum pe ea!
-    Şi ce te reţine?
-    Masa dintre noi.Şi în plus aştept un moment oportun.
-    Şi eu aştept un moment oportun ca să las un prost care a alergat din Kansas până în Minnesota să sară pe mine.
-    Poate ar trebui să nu mai aşteptăm.
-    Atunci fă ceva în privinţa asta!



Johnattan s-a ridicat, a împins masa ca să aibe cale liberă până la Emily,a luat-o în braţe, a întins-o pe pat, a sărutat-o lung şi au început să se dezbrace uşor unul pe celălalt.Noaptea a trecut repede, dar jocul trebuia să continue.Emily s-a trezit singură şi a găsit un bilet de la Redd:

Tick, Tock!
„Second City”, IL.
E rândul tău.Ne vedem mâine în faţă la The Chicago Theater,
ora 5 P.M.J.Redd



-    Deci joci dur, huh?Bine ...

To be continued...

vineri, 2 iulie 2010

Visul unui osândit

Mă visam într-o pădure cântând la o liră ( da, exact, o liră! nici nu ştiu să cânt la aşa ceva). Se făcea că atunci când ciupeam fiecare coardă a lirei , sunetele se transformau într-o adiere uşoară care purta muzica.Stăteam sub un tei.De-odată, şi probabil din instinct, m-am îndreptat spre un lac din apropierea locului în care mă aflam. Luna plină se oglindea în albastrul apei. Era exact ca Albastrul de Voroneţ.În depărtare se afişa o siluetă perfectă. Era o tânără cum nu mai văzusem. Într-o clipă era în faţa mea.
Era zveltă. Avea părul mai lung de brâu care avea strălucirea şi culoarea cerului înstelat. Părul ei era însuşi Noaptea.Expresia chipului ei era tristă, făcându-i ochii să pară de un albastru şters.Buzele erau mici, dar rozalii ca trandafirii abia îmbobociţi.Sânii ei erau albi şi mici ca a unei fecioare din basme( cel puţin aşa mi le închipuiam, sau aşa le defineam puritatea şi frumuseţea ) .
A ridicat mâna încercând să-mi atingă faţa, dar parcă era oprită de o forţă nevăzută.
- Mai cântă-mi ceva să-mi dezlegi inima că mi-e robită de lanţuri de secole!
Vocea ei era atât de dulce.Nu m-am putut împotrivi aşa că m-am sprijinit de un stejar care părea să fie mai bătrân ca universul, dar numai el îşi ştia povestea, şi am început să cânt.
- Cum te cheamă ?am întrebat eu.
- Dacă-ţi spun, mă vei iubi ?
- Ca tine nu am mai văzut, făptură minunată!
- Dacă-ţi spun, mă vei iubi ?
- Da, o să te iubesc întotdeauna şi voi înota în oceanul infinitului pentru iubirea ta!
- Promiţi că-mi rămâi credincios, nu doar tu, ci şi inima ta ?
- Jur pe propria-mi viaţă şi pe toţi oamenii pe care îi iubesc la fel de mult!
- Zalina mi-e numele ...
- Al meu e ... , mi-a aşternut unul din degete pe buze şi a a şoptit decât un „ Şşşt!”
- Eu trebuie să plec pentru că răsare Soarele.Dar voi veghea asupra ta.Mă voi întoarce la noapte, scumpul meu ...
Ştiam că e un vis, dar inima-mi spunea în clipa aia că visul e doar o lume paralelă şi nu foarte diferită de lumea în care te trezeşti.Inima-mi spunea să cred.O priveam cum se îndepărta. Levita deasupra lacului sfinţit de atingerea trupului ei.Ştiam că aici trebuia s-o aştept. Ştiam că va veni şi mai ştiam că mă iubeşte.

luni, 24 mai 2010

Mi s-a arătat cel mai frumos înger


Mi s-a arătat  cel mai frumos înger pe care-l puteam  vedea  în toată viaţa mea.Acelaşi păr negru,aceiaşi ochi familiari cu abisul  care te făceau să simţi că eşti pierdut într-un labirint fără ieşire şi acelaşi zâmbet angelic.
Am încercat să zic ceva, dar corzile mele vocale erau înmărmurite.Oare visam? Pentru că am început să comunicăm telepatic.

„Totul va fi bine!” , un zâmbet prelung îi poseda acel ten alb inuman.
 „Dacă tu spui, atunci mă încred în tine.”

Noaptea se scurgea ca nisipul dintr-o clepsidră fără fund.El stătea acolo nemişcat asemeni îngerilor de lângă galeria regilor a catedralei Notre-Dame.Dar era diferit.Faţă de acei îngeri împietriţi, el putea lumina acele încăperi întunecoase şi arăta farmecul acelor arcade gotice.Dădea strălucirea marilor rozete...

„De ce mă priveşti aşa?”

Nici nu am băgat de seamă că, în timp ce mă imaginam în acel sanctuar nepătat de secole, el  se uita la luminile micului nostru Paris lângă cea mai apropiată fereastră de patul meu.
Încercam să demonstrez subconştientului meu că eşti real şi că eşti chiar aici lângă mine.De ce?... te deranjează?
„Chiar deloc.”, chicoti. „Eşti o ciudi...”
„O ce?!”
„O ciudată,mă!
 „Ştii...mă bucur că eşti lângă mine.”
„Şi eu...”, un zâmbet sincer se prelinse pe faţa lui perfectă, încât mi se cutremura până şi cea mai neînsemnată celulă din organism.
„Îmi aduci aminte de un frumos personaj dintr-o carte.Dar ştii care sunt cele 2 diferenţe dintre voi?”
„Citeşti prea mult...spune.Mă bucur să vezi în mine lucruri ciudate şi să le mărturiseşti.”
„Diferenţele sunt că el era blond, iar tu brunet şi mai e una...”
„Huh...uimeşte-mă!”
„Eşti mai perfect ca el...” ,privirea mea se lăsă jos, cu toate că mă apăsa un somn imposibil, dar rezistam.El îmi dădea energie, cel puţin asta simţeam.
„Şi cine e el?”
Tocmai asta aşteptam.Să-i stârnesc curiozitatea.Era aşa...mai curios din fire.
„Dorian Gray.”,i-am spus.
„Păi de la mine a învăţat!”

Râsete şi chicoteli se învârteau în capul meu.Mă gândeam dacă a încetat acea convorbire telepatică. Şi tot stăteam şi îl analizam. Era întotdeauna la fel. Aceleaşi trăsături, aceleaşi gesturi ... Era o statuie vie.Era cea mai frumoasă statuie.Era unica!
Nici n-am băgat de seamă când am adormit.Dar am adormit cu impresia şi sentimentul că nu va mai fi acolo când mă voi trezi; şi chiar aşa a fost...
A fost o noapte lungă.Visurile pentru mine nu mai existau.Exista decât un abis care îmi făcea legătura cu un spaţiu ireal unde nu există timp, nu există materie, nu există nimic.Decât chinul eternităţii.
M-am trezit , însă nu cutezam să deschid ochii.În mine păştea o frică .Acea frică de a deschide ochii şi de a vedea că îngerul meu a dispărut.Totuşi frica nu este decât un mod de a-ţi pune lacăt la uşă să poţi scăpa de colindători iarna,primăvara şi toamna de serviciu şi vara de razele ultraviolete.

Fragment, Jurnal adolescentin

joi, 29 aprilie 2010




I don't love you but i always will .<3


these words have  big meaning for those who know how beats a heart.





miercuri, 21 aprilie 2010

Cursul Vietii

Nu e vorba ca am un aer pesimist.
Nu. Aici nu e vorba de pesimism.E vorba ca atunci cand ne nastem incepem sa murim pe zi ce trece.Nu iti dai seama cand inca esti un copil si ai tot felul de fluturasi in cap.
Iti dai seama abia cand iti apare primul rid.Te gandesti ca e o drama si iti dai cu o tona de crema cu Q10.Apoi te grabesti sa cresti .Iti pui pierce.Te vopsesti.Te tatuezi.Vrei sa fii ca toti din turma.Iti pierzi unicitatea. Vrei sa pari ceea ce nu esti.Ce castigi? Te alegi cu o gaura in limba, buza , nas sau spranceana.Te grabesti sa ai mai repede fire albe.Ai acolo un desen frumos pe spate sau pe brat si constati la 65 de ani ca iti atarna pielea si nu mai are niciun farmec moftul ala de moment.
Trece timpul si te gandesti la copilaria ta.Te gandesti ca puteai sa ai timp mai mult sa te joci.Ai avut 15 ani, abia ce ai devenit si tu floricica si ti-ai pierdut virginitatea pentru ca aveai incredere in el. Ea te-a inselat si tu te-ai apucat de droguri.
Asta e cursul vietii si nu faci nimic sa-l schimbi in bine.Atunci cand va fi prea tarziu o sa vezi cat de fraier ai fost.

marți, 13 aprilie 2010

Involuntar

Cateodata facem lucruri pe care nu ni le dorim, involuntar.  
Sau spunem niste lucruri pe care nu le gandim. 
Sau gandim lucruri care ne deranjeaza si nu scapam de ele. 
Sau pasii ne duc intr-o clipa de neatentie altundeva pentru ca esti preocupat de un subiect important pe care il vorbesti cu prietenii.
Sau incepi 5 carti deodata pentru ca nu ti-au placut primele patru care au cel mai plicticos prolog. 
Sau fara sa vrei auzi in club o melodie care iti trezeste amintiri si iar gandesti lucruri care te deranjeaza si te dor si iti spui in gand "asta era melodia noastra".
Vrei sa scapi de el/ea si nu poti. 
Treci prin locuri pe unde ati fost impreuna, poate prin Vale la o narghilea sau Marele Lipscani si zonele adiacente.
Apoi ce faci?Lasi privirea in jos, incerci sa il/o  stergi din minte,dar nu poti.
Ai fost azi acolo,diseara o sa te uiti in telefon la cele 30 de mesaje de la el si cele 58 trimise de tine.Si te intrebi de ce.

marți, 6 aprilie 2010

Povestea nu a fost aşa. 
Copila nu s-a putut bucura de fluture.Speranţa a devenit pentru ea o minciună, o erezie sau s-a spulberat.Câmpul a rămas acelaşi cu uscăciunile lui.A rămas un loc secetos pentru că nu mai ploua.Până şi norii secaseră.Şi ăsta e adevăratul sfârşit al acestei poveşti happily and ever after.Pentru că aşa sunt toate poveştile.
 Nu era o obsesie.Copila îl aprecia pentru toate calităţile şi defectele lui.Îşi dorea atenţie şi prietenie.
Acest lucru a maturizat-o.Azi nu mai crede-n fluturi, speranţa nu există pentru ea şi doar dorinţa ei o poate ajuta să treacă peste orice obstacol.Dar mai este un lucru: în sufletul ei mai există un strop de speranţă şi mereu când se uită pe fereastra din birou aşteaptă ceva, aşteaptă acel fluture  care  a ajutat-o să crească şi i-a fost o călăuză în viaţă.

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Avand in vedere ca n-am nici cea mai mica idee despre ce as putea sa scriu,o sa revin in zilele urmatoare cu ceva nou. Deocamdata vroiam sa va urez tuturor un Paste cat mai luminat alaturi de cei dragi si Sarbatori Fericite!

miercuri, 24 martie 2010

Fragment -3

În acea clipă Theodora deschise ochii neliniştită.Era o cameră albă înconjurată de lămpi scialitice,perfuzii şi alte aparaturi medicale.Ochii ei întredeschişi au putut percepe lumina orbitoare a primăverii care dădea viaţă fiecărui colţişor din acea sală de terapie intensivă.Pulxosimetrul i-a imobilizat mâna stângă pentru o perioadă scurtă.
*************
Se uita pierdută.Săraca de ea,nu ştia de ce zace într-un pat de spital,de ce nu are puterea să rostească măcar o propoziţie şi,totuşi,ce căuta ea acolo.Timpul,acest timp chinuitor era absent pentru ea.Trupul ei era amorţit şi reţinut pe acea saltea moale(pentru ea era ca un lemn masiv plin de aşchii) pe care asistenta i-o aranja din jumătate-n jumătate de ceas.Cu ochii întredeschişi încerca să-şi amintească de ultima ei noapte,pe când încă era conştientă:


După ce s-au săturat de râs,s-au apropiat şi, la fel ca în ceremoniile Evului Mediu când vasalul îngenunchia în faţa seniorului,depunând jurământul de loialitate,ei nu au depus vreun jurământ.Scena era aproximativ asemănătoare,numai că el,in genunchi,nu a rostit niciun jurământ,ci i-a imobilizat buzele în cel mai preţios sărut,un sărut lung şi care îi incălzea trupul instantaneu.

luni, 22 martie 2010

Blestemat

Cutia Pandorei nu iarta pe nimeni.Ne-a lasat decat o amarata de Speranta.Cum sa nu te simti ca dracu cand...cand esti blestemat si tu?Crezi doar ca toate astea sunt abatute cu un rost,nu?Care-i rostu' atunci?

joi, 18 martie 2010

Eram un copil

Eram un copil şi credeam că soarele râde.(Za Duff)Eram un copil şi credeam că oamenii trăiesc veşnic.Eram un copil şi credeam că ploaia mă face mai mare.  Eram un copil şi credeam că pot prinde curcubeul într-un săculeţ. Eram un copil şi credeam că o să ajung în locul Frumoasei din Pădurea Adormită. Eram un copil şi visam la Făt-Frumos.Eram un copil şi visam la prinţul meu...aaa,şi cea mai frumoasă şi perfectă poveste de dragoste. Eram un copil şi mă încălzeau mii de culori.Eram un copil şi alergam după fluturi. Eram un copil şi nu-mi păsa de nimic.
Vreau să mă mai simt copil.




vineri, 12 martie 2010

Nebunie

Cad într-o imensă nebunie de gânduri pentru a înnebuni la fel ca nebuneasca lor semnificaţie.Şi cad într-o mare de valuri nebuneşti şi încerc să înot în ritmul unui rechin nebun.Dar e o nebunie pe care doar un nebun ar realiza-o în nebuneasca lui gândire.

marți, 9 martie 2010

„Noaptea este ziua celor care caută în ei şi nu în alţii.”

Dimineaţa următoare m-am trezit altfel...mă simţeam un om nou cu un caracter abia născut ce aveam să-l descopăr curând.De unde aveam să ştiu că îl voi descoperi curând?Simţeam asta.Era ca şi când lucrătura nopţii ar fi creat un om diferit,noaptea fiind un fel de Prometeu.

luni, 8 martie 2010

6 lucruri imposibile gandite inaintea micului dejun:

1.posibilitatea oamenilor de a zbura fara aripi sau alte masinarii de zbor(elicoptere/avioane)
2.inconjurarea pamantului in 10 minute
3.o lume paralela lumii noastre
4.un laborator underground in care sa lucreze caini si pisici vorbitoare
5.o pisica cu planuri diabolice de distrugere a pamantului
6.disparitia cocalarilor


That's all.

duminică, 7 martie 2010

Pentru ea existau 6 lucruri imposibil de trăit/făcut la care se gândea înaintea micului dejun,printre care  existenţa animalelor vorbitoare şi existenţa Wonderland-ului.
Temă de cercetare: Mâine înainte de a lua micul dejun mă voi gândi la 6 lucruri imposibil de realizat.Dacă vă tentează puteţi face şi voi asta şi să-mi spuneţi la ce v-aţi gândit.Alice in Wonderland e un film deosebit.Te pune pe gânduri....te luminează într-un final.Doar se petrece în Ţara Minunilor,nu?Încă o dată Tim Burton s-a dovedit a fi un regizor foarte bun!

miercuri, 3 martie 2010

Da,pentru prima data nu ma intereseaza.Stii de ce?
O data cu explozia personajului meu am revenit eu din nou.Am uitat cine sunt,ce vreau.M-am eliberat.Sunt eu.Acea fata pe care nu ai cunoscut-o niciodata,pentru ca nu ai puterea sa o cunosti....cam asa.

Cugetare

Cineva a spus: 
-Nu contează.Este în trecut.
-Da,dar încă doare.
-Oh,da, trecutul poate să doară.Dar felul în care îl văd...poţi fugi de el sau poţi învăţa ceva din el.

 Totul depinde de noi.
 Ajungi la un moment din viaţa ta să realizezi cine contează ,cine nu a contat niciodată,cine nu va conta şi cine va conta întotdeauna.Dacă cineva nu mai face parte din viaţa ta,înseamnă ca a trecut vremea lui şi eşti supus/ă unei noi etape din viaţa ta.Nu trebuie să te doară întotdeauna,pentru că ai un orizont înainte bine definit şi nu numai.

marți, 2 martie 2010

Sfârşit de început

În sfârşit am terminat şi capitolul 2-Eliberare din Jurnal Adolescentin!!!Ultimul fragment:





Visul ce este?Este o iluzie care ne salvează de noi,de realitate şi care ne distruge în acelaşi timp.Am deschis ochii şi m-am trezit din distrugerea mea.Eram Theodora,nu mai eram eu,nu mai eram ceea ce devenisem,nu mai eram un robot stricat de loviturile dure ale adolescenţei.
M-am eliberat.

sâmbătă, 27 februarie 2010


Era un copil ce alearga dupa un fluture pe un camp plin de flori uscate.Cinci  luni a alergat dupa acelasi fluture.Fluturele acesta era unul negru care stralucea de fiecare data cand copila se apropia de el.Ceilalti fluturi nu i se pareau atat de interesanti, nu aveau acelasi farmec, nu straluceau....erau banali.Dupa cinci luni, a inceput sa ploua datorita oboselii si tristetii copilei.S-a asezat sub un copac sa se fereasca de ploaie si se uita pierduta la acel fluture care dansa o data cu picaturile cazute din cer.Cand vroia sa renunte, cand speranta ei se imprastia printre lacrimi, a simtit o caldura imensa.Si-a luat mainile de la ochii secati de tristete si a vazut ca fluturele era langa ea si s-a asezat pe mana lui.In momentul atingerii,norii au disparut, soarele a inceput sa ofere iar caldura, iarba de pe camp a reinviat si o data cu ea si florile uscate, care au dat nastere celor mai frumosi maci.Pentru acea copila, misteriosul fluture e tot,chiar si dupa cinci luni.Legatura dintre ei a devenit una puternica si a adus stralucire in viata amandurora.


joi, 25 februarie 2010


 Fragment din cap.2 Eliberare - Jurnal Adolescentin de Udrea Teodora


Era deja 8 PM.Herăstrău,o linişte romantică,un peisaj de nedescris..da,treceam pe lângă Herăstrău.O pereche de bătrâni atât de drăguţă ţinându-se de mână.Părea ca o dragoste sau mai bine zis o flacără care ardea atât de puternic,pe care o putea stinge doar moartea.S-o ia dracu de moarte!Şi când stai aşa să te gândeşti...erau totuşi bătrâni şi îndrăgostiţi.Lucrul ăsta m-a pus pe gânduri: Până când va mai arde acea flacără?Sunt persoane care îţi sunt „tovarăşi” pentru câteva secunde sau minute sau ore.Şi atât.Nu ştii dacă îi vei mai vedea vreodată.Fiecare îşi urmează calea în acest imens labirint al vieţii şi nimeni nu reuşeşte să iasă din el cu viaţă.De ce?Suntem păpuşile lui Dumnezeu.Cine e Dumnezeu?Un copil imatur care se joacă cu aceste păpuşi.Ştia Arghezi ce ştia când a scris „Tablouri biblice”.Lăsând la o parte perechea de bătrâni,văd mai încolo o puştoaică puţin mai mare decât mine care îşi plimbă Saint Bernardul.Pe lângă ea trece un biciclist.Nici ea nu ştie dacă îl va mai vedea vreodata.


(Cititorule,poţi realiza ce fiinţe aproximativ complexe suntem?Suntem nişte fiinţe inteligente,capabile să perceapă fel şi fel de sentimente şi în legătură cu ce am scris mai sus...suntem capabili să gândim multe lucruri într-o fracţiune de secundă.Am zis aproximativ,pentru că ne lipseşte nemurirea,pentru că atunci când se termină firul cădem în necunoscut şi suntem uitaţi peste ani şi ani.Şi ce am realizat?Tot ce am făcut în viaţa asta cade o dată cu noi)

marți, 23 februarie 2010

Încep să te iubesc...
şi nu ştiu de ce.Poate pentru că am reuşit să-ţi dau masca jos şi să văd dincolo de ea.
Am descoperit cel mai frumos suflet.Şi asta datorită ţie.

duminică, 21 februarie 2010

Nu am inspiraţie


Nu am inspiraţie.Mă simt singură.Singură în cel mai adânc abis.Ştiai că tu eşti sursa mea de inspiraţie?Muzele nu-şi mai fac bine treaba.Ele spun aceleaşi şi aceleaşi lucruri.M-am plictisit de asta.Te vreau pe tine,vreau imaginea ta în minte să zbor în cele mai frumoase locuri,să zbor...să profit de aripile pe care mi le-ai dat.Să înot în cele mai frumoase sunete....cu tine.Salvează-mă...

miercuri, 17 februarie 2010

Citat


Bucureştiul, îndeosebi, are cele mai toxice amurguri, în toate anotimpurile. E greu să rămâi singur, să nu te îndrăgosteşti, să nu-ţi cauţi pereche într-un astfel de oraş, în care soarele se stinge cu atâta melancolie...-Mircea Eliade în Nuntă în cer-

Atunci şi-a meritat pe deplin titlul de Micul Paris.Încă mai avem unele elemente care îl mai fac să pară aşa,cum ar fi Cişmigiu,grădina amintirilor noastre.Şi...ce e mai frumos decât atât?

luni, 15 februarie 2010

Jocul de cuvinte

Te iubesc cu fiecare atingere a ta ce-mi dezmierdă pielea,făcându-mi inima să pompeze cu o viteză nelimitată.Te iubesc cu fiecare zâmbet pe care mi-l transmiţi cu sau fără motiv,cu fiecare sunet al respiraţiei tale care îmi îngheaţă orice mişcare şi mă face să tresar ca şi când un fior îmi trepidează toată suprafaţa corpului.Nu,nu e o declaraţie de dragoste.Te iubesc şi în acelaşi timp te şi urăsc.Nu te întreba de ce te urăsc,că dacă ţi-aş zice ar trebui să îţi iau zilele.Eşti ca un magnet.Eşti nonhuman.Eşti o nălucă atât de frumoasă,care mă hipnotizează în capcana ei.Ah,dar stai că aberez.
Te iubesc?Te urăsc?
Pot să îţi nutresc două simţământuri în acelaşi timp?Nu ai nimic fizic,dar eşti special.Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul,aşa ar spune eternul Luceafăr al poeziei.Are dreptate.Totul eşti tu şi tu eşti totul.E un joc de cuvinte.Sunt nişte note muzicale împrăştiate.Eşti tu.Nu, nu te iubesc.Nu pot explica ce simt,dar tu eşti universul meu.Ura mea se regăseşte în fiinţa ta care mă face să te iubesc.Dar nu te iubesc.Te urăsc.
E doar un joc de cuvinte...idiotule(nu,nu eşti idiot.eşti idiot într-un mod drăguţ).Eşti pur şi simplu o combinaţie de oxigen cu dioxid de carbon.De fapt...eşti monoxidul pe care îl fumez.

duminică, 14 februarie 2010

V Căcat

12:30.14 Februarie.V Day.Ce prostie.Chiar trebuie sa existe o anumită zi să îi arăţi partenerului sau partenerei ce simţi?Asta trebuie să o faci tot timpul.Nu doar azi că e Valentine's.
"Vreau să mă iubeşti întotdeauna,nu doar azi!!"

vineri, 12 februarie 2010

E un sentiment ciudat
Greu de suportat
Şi te arde, te-ntoarce, te-ngheaţă
Şi nu poţi să respiri

Simţi pe buze cum te arde

Nu vrei să-l alungi
Nu vrei să-l distrugi...

Pătrunde încet, încet

Sub piele
Măturând
Şi devastând...

Dar se consumă,

Se dizolvă
Te linisteşti...

Şi relaxat şi fără vorbă

Nu poţi să mişti, nici să gândeşti...




Şi cam asta se întâmplă cu sentimentul ăsta.Şi simt.Chiar şi atunci când nu gândesc...îl simt, e undeva în zona asta : <3

joi, 11 februarie 2010

Semnificaţie

De azi voi începe să aleg diferite citate,pe care voi,chiar şi eu să le argumentăm împreună.

1. Nu ai libertatea să alegi în dragoste.
-Camil Petrescu în Act veneţian-
Ce înţelegeţi prin asta?
Eu înţeleg că nu depinde de noi să alegem un anumit lucru,ci el să ne aleagă pe noi.Acea libertate se referă la şansa probabil redusă de a putea alege dragostea.Mai degrabă ea ne alege pe noi.

miercuri, 10 februarie 2010

Adresare către "Divinitate"

În jurul meu e numai haos.Viscol,moarte,frig,tristeţe şi lacrimi.
Ieri am aflat că a murit nu ştiu cine.Azi la fel.
Cea mai bună prietenă a mea e suspectă de cancer,infectată cu HPV.
Dacă aş putea,Doamne,să îţi trimit o scrisoare,aş face-o cu cel mai mare drag.
 În primul rând ţi-aş spune că dacă vrei cu adevărat credinţa în supuşii tăi,dar de fapt noi suntem egali,dar te crezi mai mare şi mai tare,revin...dacă  vrei cu adevărat credinţa în supuşii tăi,atunci nu-i mai face să sufere.Ne trimiţi uragane,cutremure,viscole...Ne trimiţi cutia Pandorei şi cad în plasa ei oameni nevinovaţi.Ar trebui să iei hoţi şi criminali să-i judeci,nu vieţi de oameni nevinovaţi...Ar trebui să-i iei la tine pe ei,şi pe noi să ne faci nemuritori,nu să ne desparţi cu moartea şi să începem să te urâm pt. asta.Eşti rău,Doamne,eşti rău.




Te comporţi naşpa ca un copil imatur şi ne faci pe noi jucăriile tale.
Eşti rău,Doamne,eşti rău.

marți, 9 februarie 2010

Song of the week

Acest Do....

Fragment din cap.2-Eliberare,Jurnal Adolescentin de Teodora Udrea
Seara se lăsa atât de greu la fel cum a trecut şi ziua asta veşnică.Plictiseala din mine nu mai avea limite,încât am început să scriu un text cu note şi apoi să-l cânt.Era seara mea de folk.Şi seara asta magică a sunat aşa cu început de Do
Păşesc,păşesc într-o lume în care florile mor
Într-un univers,univers în care totu-i trecător.
În  timpul acesta cât mi-a fost dat a trăi
Aş vrea măcar o dată să mai am puterea de-a iubi...
Aş vrea măcar un înger să-mi spulbere tristeţi.
Iar sufletul să-mi aline de-amarele săgeţi.
Încerc să uit ce-a fost cândva-ntre noi
Ard amintiri şi visul unei nopţi de toamnă-n doi.
Aştept doar o lumină să mă-ndrume spre viitor,
Să mă scoată din acest trecut de-pururi neiertător.
Aştept o şoaptă dulce,un strop de fericire
Un cânt duis învăluit de-a ta iubire....
sfârşindu-se,la fel, cu Do.

sâmbătă, 6 februarie 2010

Fragment

 Fragment din cap.1-Cugetări,Jurnal Adolescentin de Teodora Udrea

Se numeşte capcană a sufletului.Spunem că am întâlnit dragostea,pe parcurs suferim şi spunem că dragostea ne-a distrus.De ce?Nu am îndrăznit să recunoaştem adevărata ei identitate şi o confundăm cu surorile ei,plăcerea şi obsesia.Dragostea nu ne-a distrus.Nu e ea de vină pentru prostia noastră de a o căuta înainte de vreme.
Şi asta a fost tot.Oboseala mă cunfunda în patul meu moale printr-o cădere perpetuă şi gata.

„Cortina s-a tras,e vremea spectacolului.”
Cădeam într-un abis.Eram singură.N-am îndrăznit să ţip.Totul era negru,dar puteam să văd orice în ciuda întunericului care mă învăluia.Nu ţineam cont de noţiunea timpului.Şi asta a fost tot.

vineri, 5 februarie 2010

Jurnal Adolescentin de Teodora Udrea


Fragment care surprinde confesiunile prietenei mele K.,dimineata la o cafea:



„Am rămas blocată că m-a sunat.Nu mă aşteptam să dea vreun semn de viaţă.În fine,s-a reîntors în România,asta contează!Ţin mintea ultima dată când l-am văzut.
Ne-am plimbat ore întregi prin Cişmigiu şi fumam întruna ca doi proşti.Eram foarte îndrăgostită de el şi bănuiesc că şi el de mine.Acolo,la Cetate,m-a lăsat sus şi el a coborât şi a început să cânte la chitară uitându-se la mine.A fost şi penibil şi amuzant şi nespus de feeric.Lumea a început să se adune,să ne urmărească jocul ludic.El cânta Hey there Delilah,iar la refren începuse să fredoneze.Avea o voce extraordinară,parcă ar fi fost un înger rocker,dar tot înger…Când a terminat,lumea a început să aplaude şi să arunce cu bani.După ce a adunat banii şi după ce i-a-nnumărat,50 de lei,m-a sărutat timp de câteva minute,ştii tu, soft and slow.
“Cred că te iubesc.”Atunci mă pregăteam să-i răspund,dar m-a oprit. “Şşşşt.Nu trebuie să spui nimic…ştiu răspunsul.Dar trebuie să-ţi mai spun ceva.Ai mei au vândut casa şi în maxim trei zile ne mutăm.Ne mutăm undeva aproape de Londra.”Atunci rămăsesem cu ochii aţintiţi la el şi credeam că glumeşte.După ce şi-a luat rămas bun,dus a fost…până aseară.A trecut un an şi ceva de atunci.Aseară m-a sunat şi mi-a spus că vrea să ne vedem.Nu vroiam să accept,dar când a început să fredoneze
Would take your breath away, I'd write it all
Even more in love with me you'd fall, we'd have it all

Oh it's what you do to me…
Şi atunci m-a convins…”

-capitolul 2,partea I

miercuri, 3 februarie 2010

Îmi doresc totul.
Îmi doresc un bulldog,ca sa am un prieten ridat şi să-i ofer Nivea Q-10.
Îmi doresc ca Arad să fie lipit de Bucureşti să nu ne mai chinuie distanţa asta.
Îmi doresc ca Cişmigiu să fie grădina amintirilor mele,să fie doar a mea,locul meu de joacă şi sala mea de lectură în aer liber.
Îmi doresc să te transformi în Făt Frumos,să nu te mai ascunzi...
Tastez numele tău şi mii de pagini îmi vorbesc despre tine... Şi tu nu eşti nicăieri, Făt Frumos... Şi nici măcar Zmeul nu mai e printre noi... Aşa aş fi fost sigur că ai existat... Ai plecat, Făt Frumos, şi ai luat cu tine şi Binele şï Răul... Te urăsc, Făt Frumos... Te urăsc!  
Vama veche -Scrisoare către Făt Frumos
Îmi doresc să nu îmbătrânesc niciodată,dar mi-e cu putinţă.


Şi totuşi îmi doresc totul.Câteodată simt că am totul,dar de fapt nu am nimic.
 

duminică, 31 ianuarie 2010

Balada ei

Era o poveste străveche.Nu mai o pot relata aşa cum am auzit-o.
Erau nişte timpuri în care lupta pentru pământ era ceva obişnuit.Setea de sânge devenise un viciu.
Aşa erau şi triburile barbare din Nord, Rourann,care declară război poporului Wei,dinastie din sudul Chinei in sec.IV d.Chr.
Împăratul, încercând să ia măsuri, cheamă la luptă toţi bărbaţii poporului.


Mulan este o tanără care a ramas singurul sprijin pentru tatăl ei bolnav. Mama îi murise cu mulţi ani în urma, iar tatăl bolnav se vede nevoit să se înscrie in armată, tradiţia familiei lui de războinici obligându-l să trimită o persoană la război. Însa Mulan se deghizează în bărbat şi, în ciuda tuturor regulilor, se înrolează în armată în locul tatălui ei.Aici se reîntâlneşte cu un prieten din copilărie, Tigrul, care o ajută să-şi ascundă identitatea.
Într-o noapte,ea îl întâlneşte pe Wentai,fiul împăratului, în izvorul fierbinte când întâmplător făcea şi el baie."Joaca" aceea a dat-o de gol,dar datorită atacurilor barbare venite din partea Rourannilor,ea scapă de pedeapsă şi se avântă la luptă.
Începând să se îndrăgostească de el,o vorbă spusă de tatăl ei se adevereste, şi anume: “Pe câmpul de luptă nu e loc de sentimente”.Ea trăieşte ani îndelungaţi în minciuna că Wentai al ei este mort,şi acest lucru dureros o face un general victorios şi înţelept.


Femeia îl salvează pe bărbat de data asta
Pe un câmp de luptă plin de sânge,ea işi revede iubirea pierdută timp de 12 ani,iar flacăra dintre ei se aprinde din nou.Ea fiind rănită,Wentai încearcă să salveze războinicii rămaşi prin predarea sa lui Danyu, conducătorul Rourannilor,în schimbul unor medici şi provizii.
Mulan,după ce se reface se deghizează într-o Rourann şi pătrunde în cortul prinţesei,care o va ajuta să îl înfrângă pe Danyu,cu un preţ....acest preţ fiind căsătoria ei cu Wentai pentru o pace între cele două popoare.
 După scurt timp de la căsătoria lui Wentai cu prinţesa Rourann,el o vizitează.

Wentai: Să plecăm împreună.Oriunde!
Mulan:Odată ai spus că dacă ai putea să-ţi dai viaţa pentru ca acest război să se sfârşească...ai face-o...ca să nu mai fie Tigrii,ca să nu mai fie familii care să sfârşească ca nişte câini...

Wentai: E uşor pentru mine să renunţ la viaţă,însă e prea greu să renunţ la femeia pe care o iubesc.

Moment de tăcere...

Wentai: Înţeleg...,şi o îmbrăţişează.Uită de mine!

Mulan,cu lacrimi în ochi îi răspunde: Timp de 12 ani,în fiecare zi în m-am trezit pe câmpul de luptă, primul gând a fost spre tine.Ştiind că eşti acolo,mi-a dat curajul de a deschide ochii.Pentru o veşnicie....va rămâne la fel în fiecare zi.

El şi-a luat adio şi amândoi şi-au separat drumurile...


Dacă pe atunci te îndrăgosteai de cineva ,speranţa înflorea din nou din pământ
şi îmbrăţişa viaţa cu pasiune!

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Urăsc distanţa Bucureşti-Arad.
Pourquoi?
Pentru că am întâlnit mai demult un tip.Tipul ăsta mi-a devenit acum un foarte bun prieten.Sau prieten e prea puţin spus.Ei bine,el e Gaby,un designer şi un flickr addict member din Arad.A trecut mai mult de jumătate de an de când îl cunosc.M-a făcut să mă simt....eu.M-a binedispus de fiecare dată.EL mi-a oferit zâmbetul ce-l aveam nevoie în momentele neplăcute.Nu credeam că mă voi ataşa de cineva cunoscut doar pe web.Aşadar,m-am ataşat.


Pentru că te ador.
Acest mesaj pentru tine,
<3 you 
-poză intitulată I miss you-
îmi pot permite să spun şi eu asta.

marți, 26 ianuarie 2010

Losing sleep





Losing sleep in a waking dream.
In my mind
Could it be that I’m just a fool for love
Is blind to danger......
Still, my heart,
Will you please be still, my heart?

 -Losing sleep by Vangelis-


O melodie care mă chinuie.E ca şi cum ar fi propriul meu univers.Am o viaţă tare ciudată.Când scriu,ea e sursa mea de inspiraţie.Îmi privesc viaţa şi scriu...o poveste.
Da,o poveste.Pentru că e doar o poveste.Realitatea mă opreşte să visez aşa cum făceam adesea când îmi doream să-mi clădesc propria lume,unde eu să fiu regina tuturor fanteziilor care mă ispiteau. E greu.
Dar e şi mai greu când îţi impui minţii un lucru,dar inima ta îl refuză cu desăvârşire.


 

duminică, 17 ianuarie 2010

Timpul


Timpul mi-a devenit duşman.Atâta răbdare,atâta bunăvoinţă.Pentru ce?Pentru nişte clipe care zboară ca un roi de albine,care nu se mai intorc.Ba se rătăcesc,ba pier in astă lume largă.Dar clipele?Nenorocitele astea de clipe se pierd pentru totdeauna,neirosite.


Ai ajuns să stai degeaba în patul ăla moale,că nici somn nu mai ai.De ce,Doamne?

Nici o viaţă nu-mi ajunge să iubesc.Nici un minut nu-mi ajunge să te îmbrăţişez. Nici o clipă nu-mi ajunge să îţi gust buzele.Nici o secundă nu-mi ajunge să te privesc...O eternitate mi-ar fi de-ajuns.Ce vorbesc...oare e mintea mea cea care vorbeşte?Sau e naivul meu suflet îndrăgostit?

Care e activitatea acestei vieţi?E făcută doar pentru a trăi,a iubi şi a greşi?
Of,crezi în Paradis?Crezi in Eden?
Or nu e mai bine o viaţă nemuritoare pe ăst pământ?Mă întreb,dacă în rai e fericirea deplină,atunci amorul de ce e interzis?Ce e mai frumos decât să oferi tot ce ai şi în acelaşi timp să simţi că tot universul este al tău?

Dacă ai fi un cuvânt pe care l-aş rosti,nu aş mai vorbi niciodata.Frica de a te pierde e imensă.

Sunt clipe in care visez şi nopţi în care nu dorm.Aş putea spune multe dar viaţa nu-mi e de-ajuns.
De ce nu Ne-ai făcut nemuritori şi să rămânem tineri în tot acest timp ce va urma?

miercuri, 13 ianuarie 2010

Ştii ce?....


Cum te-aş putea eu pierde pe tine, când tu eşti soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe acest drum de ţară? Cum să uit eu soarele? "M.Eliade - Maitreyi"

Sincer?Cum ai vrea să te uit atâta timp cât eşti în permanenţă lângă mine?Aaaa,ştiu.Cauţi acea perfecţiune nemaiîntâlnită de nimeni.


Încerc...încerc să fiu cât se poate de perfectă,dar nu ştiu secretul acestei perfecţiuni.Dar ştii ceva?Nu vreau să fiu perfectă...vreau să fiu pur şi simplu eu.

Te-ai gândit vreodată la persoana ta interioară?Nu vreau să te dezamăgesc,dar nu eşti decât un simplu puşti(asta privind aspectul fizic).Ţi-ai pus vreodată întrebarea ceea ce eşti tu defapt?Sau...te-ai întrebat vreodată ce văd alţii în interiorul tău?


Eu văd un copil atât de bun şi atât de deştept.Văd o persoană care încearcă să-şi ascundă adevărata identitate sub un comportament fals.Nici nu îţi închipui cât de mult te-am analizat.E ceva chiar ciudat.La început nici nu eram atrasă de tine,erai atât de banal...Însă când am început să te descopăr nu mai erai idiotul care îmi păreai la început.
De ce?Nici nu îmi trecea prin cap că azi vei fi special şi important.Ţi s-a mai spus asta?A încercat cineva să treacă de acea cortină imaginară care îţi acoperă toată frumuseţea interioară?Nu cred.

Vreau să fim prieteni.Vreau să iţi descopăr acea parte enigmatică.Vreau să mă bucur de copilul din mine cu ajutorul tău.Vreau să nu simt nicio dezamăgire alături de tine.Dar vreau înainte de toate să fim prieteni.....

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Boredom


Bine...e deja ora 1:00 a.m. si ...nu am somn...deci voi publica ceva.
La ce ma gandesc acum?Hmm...
Scuzati look-ul alcatuit din 15 ani de viata(aproape 16) ,10 pahare de alcool,1000 de vise, 0 griji , 100% indragostita si ...nu mai stiu...
Noapte buna.=D

vineri, 8 ianuarie 2010

Balanţă


El sau el?Ai avut vreodata sentimentul că nu îi poţi compara?El e băiatul liniştit care învaţă şi e cuminte si nu e un "party animal",pe când celălalt el e tipul misterios,inaccesibil,drăguţ,mereu cu zâmbetul pe buze, care se distrează ca şi când ar fi pentru ultima dată şi care îşi trăieşte viaţa din plin.Primul el e o parte din mine la care ţin f. mult,iar al doilea el e o parte din mine care mă atrage nebuneşte.E ca şi când ei doi sunt un întreg care nu îl pot face jumi-juma.Nu îi pot compara.
Oare când voi putea să aleg şi să-mi gândesc alegerea? El sau el...

luni, 4 ianuarie 2010

Momm's love letter

Sufletul mi-e veşted ca târzia toamnă,
stins mi-e ca vulcanul ros de bătrâneţe,
jos la poale-s pajişti,doruri vii, aprinse,
el e-nchis în noapte,orb la frumuseţe.

Iartă-mi legământul dragostei aprinse,
iartă vâlvătaia ce-am aprins în tine.
Am crezut eu însumi că iubesc fierbinte,
regândind că stins e sufletul din mine.

Ţi-am furat comoara tinerelor doruri
jaful şi minciuna fost-au fără vină.
Dacă poţi copilă ,iartă-mi amăgirea,
nu sunt rău,ci-s numai biata mea ruină.


Haha.Rândurile astea de dragoste le-a primit mama in adolescenţă de la fostul ei prieten.Mi-a arătat acum .Tipu chiar a fost romantic.

cică "Sper să ai parte de tot ceea eu nu ţi-am putut oferi.Îţi mulţumesc pentru tot ce-a fost,a fost frumos,o recunosc deschis,la fel recunosc şi regretul că nu am putut continua.Eu sunt de vină "Mea Culpa",dar se pare că ăsta e blestemul meu să rătăcesc de colo până colo fără să cunosc odihna şi fericirea.Adi "


Ce drăguuuuţ!